În aceste momente, traficul rutier pe Drumul Național 65 este blocat pe sensul de deplasare Balș-Slatina, ca urmare a producerii unui eveniment rutier. Accidentul s-a soldat cu o victimă, care a ajuns la spital.
Echipaje ISU Olt de la Detașamentul Slatina și Garda Balș au acționat pe DN 65, în zona Pădurea Saru, la un accident rutier. Un conducător auto doljean a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat pe suprafața carosabilului.
,,În eveniment a fost implicat un autoturism, în care se afla doar șoferul, care a fost găsit inconștient, blocat în autoturism. Echipajele au asigurat accesul către victimă, care a fost preluată de echipajele medicale de la SMURD și SAJ. Pacientul, în vârstă de 25 de ani, a fost transportat la UPU Slatina, inconștient,, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Circulația rutieră este se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.
,,Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Robănești, județul Dolj, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.,, arată IPJ Olt.