Orașul oltenesc cu port la Dunăre va deveni unul cu o faleză de invidiat, grație unui proiect cu fonduri europene ce presupune nu numai amenajarea zonei de promenadă și relaxare, ci și achiziționarea de caiace și hidrobiciclete. Lucrările au fost finalizate și se așteaptă recepția finală.
Faleza Dunării la Corabia va fi din primăvară un punct de atracție important al orașului- port. Lucrările la ,,Bază de Agrement Faleza Dunării Corabia” s-au finalizat.
,,Suntem gata. Azi au fost montate băncile, coșurile pentru gunoi și stâlpii de iluminat cu alimentare fotovoltaică. Baza de agrement Faleza Dunării Corabia este gata de recepția finală. În primăvară zona va fi plantată cu mulți copaci devenind un nou parc al orașuluiˮ, anunță Daniel Albu, administratorul public al urbei.
Amenajarea bazei de agrement Faleza Dunării Corabia va da ocazia turiștilor să facă plimbări cu hidrobiciclete și caiace pe pârâul Coșcan ce va avea o lățime de 30m, să se relaxeze într-o zonă naturală deosebită, pe malul Dunării, departe de tumultul citadin. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020. Valoarea totală a investiției este de 1.337.495,56 lei .
Proiectul a presupus lărgirea pârâului Coscan, crearea unui bazin al bazei de agrement în continuarea Coscanului pentru staționarea caiacelor și hidrobicicletelor, amenajarea căilor de acces către obiectiv, finisarea taluzelor, crearea unor alei pietonale în suprafață totală de 9004 mp, amplasare poduleț din lemn deasupra intrării din Coscan în bazinul bazei de agreement, parcare auto în suprafață totală de 2727 mp, construcție foișor pentru recreere în suprafață de 63 mp; creare spatii verzi și auxiliare în suprafață totală de 13.079 mp.
Reamintim că din aprilie, cetățenii orașului Corabia și nu numai se vor putea bucura de plimbări de agrement pe Dunăre, recent fiind inaugurate cu nava de pasageri ,,Independența”.
DETALII:






















