Mușa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanța Olt se află în GREVA FOAMEI de aseară, 20 noiembrie, alături de alți patru lideri de sindicat din țară. În susținerea greviștilor, angajați din toate serviciile de ambulanță, aflați în timpul liber, PROTESTEAZĂ începând de astăzi, 21 noiembrie, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanță.
Aseară, mai mulți lideri de sindicat din serviciile de ambulanță au intrat în GREVA FOAMEI. Alături de președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa”din România- Gheorghe Chiș, se află: Mușa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanța Olt, Gâdiuță Claudia – lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea, Dragomir Valentin – lider la Sindicatul Ambulanța Brăila și Comănescu Alexandru – lider la Sindicatul Ambulanța Vâlcea.
Locația liderilor care au intrat în GREVA FOAMEI este la intrarea în Camera Deputaților, urmând ca locația după ora 12.00 să fie în fața Guvernului României. Potrivit Blocului Național Sindical, membri de sindicat ai Federației Ambulanța, federație afiliată la BNS, aflați în timpul liber, protestează începând de astăzi, 21 noiembrie, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanță.
Motivul protestelor este nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.