VIDEO/ Prins de două ori la volan BĂUT și FĂRĂ PERMIS, un bărbat din Slătioara a ajuns în ARESTUL IPJ Olt

262

Un bărbat din Slătioara a ajuns în Arestul IPJ Olt și așteaptă astăzi decizia instanței pricind arestarea preventivă, după ce a fost depistat conducând fără permis și, mai mult, băut. Fapta s-a repetat și a doua zi, fiind depistat de vigilența oamenilor legii înainte de a provoca vreo tragedie.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut ieri, 7 noiembrie, un bărbat cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul aflat sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fost depistat de două ori conducând fără permis și băut, în aceeași noapte.
,,În fapt, la data de 6 noiembrie 2023, în jurul orei 23:20, polițiștii Secției de Polție Rurală Nr. 6 Găneasa, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Unirii, din comuna Slătioara, județul Olt, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Ulterior, la data de 7 noiembrie 2023, în jurul orei 02:30, polițiștii Secției de Polție Rurală Nr. 6 Găneasa l-au depistat din nou, pe bărbatul de 40 de ani, conducând un autoturism pe aceeași strada, din comuna Slătioara. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, de această data rezultând o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.,, declară Cosmin Lupu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Ieri, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca astăzi, 8 noiembrie, să fie prezentat unității de parchet cu propuneri legale.