Județul Olt va implementa programul de monitorizare electronică a infractorilor prin brățări fixate pe glezna sau brațul persoanelor supravegheate abia în anul 2025, fiind în cea de-a treia etapă. Asemenea dispozitive sunt aplicate, de anul trecut, doar în trei județe și București.
În mai 2021, Legea privind monitorizarea cu brăţări electronice în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale a fost promulgată de către președintele Iohannis. Dispozitivul este folosit de anul trecut în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță. Sistemul a fost implementat în anul 2022 și în acest an doar la nivelul municipiului București și al județelor Iași, Mureș și Vrancea, urmând ca de anul viitor să fie extins în alte 37 de județe din țară (Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanța, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea).
În județul Olt, monitorizarea prin brățări electronice și prin dispozitive fixe, care pot fi montate fie pe braț, fie pe gleznă, iar persoana supravegheată va trebui să mențină permanent dispozitivul de monitorizare în stare de funcționare, se va face abia din anul 2025, în etapa a treia, alături de: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Suceava, Timiş şi Tulcea.
Dacă s-ar fi aplicat în acest an, numai în primele nouă luni și doar în ceea ce privește ordinele de protecție provizorii, circa 200 de persoane s-ar fi ales cu brățări electronice la nivelul județului Olt.























