Trei persoane reținute în urma perchezițiilor de ieri. Rețeaua de obținere de fonduri ilegale prin Start-up Nation avea ramificații și în Olt

195

Mascații au descins ieri la 46 de adrese din județele Bistrița Năsăud, Bihor, Constanța, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița și în municipiul București, vizate fiind persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri publice prin Start-up Nation, program național care oferă sprijin financiar și consultanță pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii în România. În urma audierilor, au fost reținute trei persoane.

Zeci de percheziții domiciliare au fost efectuate ieri, 24 octombrie, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în București, județul Olt și alte 12 județe. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de investigare a criminalității economice al IPJ Olt.

VIDEO/ 46 de PERCHEZIȚII în Olt, București și alte 12 județe, la o rețea de obținere ilegală de fonduri publice | Realitatea Oltului

Astăzi, Poliția Română anunță că 3 persoane, cu vârste între 34 și 67 de ani, din București și Neamț, au fost reținute, pentru 24 de ore.

,,Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, persoanele în cauză ar fi procedat la preluarea a 23 de societăți comerciale, care aveau încheiate deja acorduri de finanțare fie direct, fie prin intermediul altor persoane. Ulterior, cele 23 de societăți comerciale controlate de către membrii grupării infracționale ar fi depus înscrisuri care atestau date false, inexacte sau incomplete, pentru a obține fondurile alocate conform prevederilor O.U.G. nr. 10 din 2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii. Din probatoriul administrat a rezultat faptul că niciuna din cele 23 de societăți comerciale nu ar fi desfășurat  activitate economică, scopul preluării acestora fiind acela de a obține în mod ilegal fonduri publice. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă.,, arată Poliția Română, prin intermediul unui comunicat remis presei.

Prejudiciul cauzat este de 4.086.000 de lei.