CJ Olt, membru fondator al Grupării Europene de Cooperare Teritorială “Dunărea de Mijloc”, alături de instituții din România, Bulgaria și Muntenegru

108

Județul Olt va participa, prin Consiliul Județean, în calitate de membru fondator, la constituirea Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT) “Dunărea de Mijloc”, alături de alte instituții publice din România, Bulgaria și Muntenegru. Obiectivul comun al acestei grupări este dezvoltarea economică și socială a comunităților locale și dorința de a acționa mai eficient în implementarea unor proiecte.

Mai multe autorități județene, locale și instituții publice au convenit înființarea Grupării Europene de Cooperare Teritorială “Dunărea de Mijloc”, instrument de cooperare cu personalitate juridică, cu sediul în România, în Craiova. Domeniile în care GECT urmează să-și desfășoare activitatea sunt: turismul, cultura, protejarea patrimoniului natural și cultural al zonei transfrontaliere reprezentate, intensificarea schimburilor comerciale și a transporturilor, îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor sociale.

Județul Olt va fi parte a Grupării, fiind reprezentat prin Consiliul Județean. Membrii fondatori ai GECT „Dunărea de Mijloc” sunt din România: consiliile județene Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea; Primăria Craiova, Camera de Comerț și Industrie Dolj, Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Aeroportul Internațional Craiova. Din Republica Bulgaria va participa: Districtul Vidin, Municipiul Vratsa, Municipiul Vidin, Municipiul Pleven, Camera de Comerț și Industrie Vratsa, “Open Hands” ONG din Pleven, iar din Muntenegru (doar în calitate de membri observatori: Municipalitatea Kotor și Municipalitatea Tivat.

Obiectivul general al Grupării este realizarea și gestionarea, în vederea dezvoltării durabile, de proiecte și acțiuni de cooperare teritorială europeană.