VIDEO/ Doi bălșeni, băgați în Arestul IPJ după ce au răpit, bătut și sechestrat o tânără, fosta concubină a unuia dintre ei

1964

Astăzi, 19 octombrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut doi bărbați cercetați pentru violare de domiciliu, amenințare, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal. Aceștia au răpit ieri o tânără din Balș care se afla într-o locuință din Găvănești, au bătut-o și sechestrat-o. Femeia era fosta concubină a unuia dintre ei.

Polițiștii olteni au fost anunțați ieri că o tânără ar fi fost luată împotriva voinței sale de la o locuință din comuna Găvănești de către un bărbat, fostul său concubin. Oamenii legii au stabilit că vinovatul are un complice, identificând apoi tânăra într-o locuință din Balș unde era sechestrată.
,,În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, din orașul Balș, județul Olt, s-ar fi deplasat cu un taxi în comuna Găvănești, județul Olt, iar împreună cu un bărbat de 45 de ani, din orașul Balș, județul Olt, ar fi pătruns fără drept într-un imobil, de unde ar fi luat o tânără de 28 de ani, din orașul Balș, județul Olt, împotriva voinței sale, pe care ar fi urcat-o în taxi, prin întrebuințare de amenințări și acte de violență, plecând într-o direcție necunoscută. Polițiștii au identificat, în urma activităților investigativ-operative, cei doi bărbați și tânăra într-un imobil din orașul Balș, județul Olt. În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Astăzi, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele celor doi bărbați a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.