S-a lăsau cu amenzi pentru depozitarea în condiții necorespunzătoare în urma controlului comun efectuat de polițiști și inspectori sanitari-veterinari și pentru siguranța alimentelor la legumicultori din Scărișoara, Rusănești, Izbiceni, Cilieni și Corabia. Vestea bună este că nivelul de pesticide din legumele analizate nu depășește limitele care să pună în pericol sănătatea consumatorilor.
În cursul săptămânii trecute, inspectori din cadrul Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt au particiapat la o acțiune comună de control împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea verificării activității producătorilor de legume dintr-un bazin legumicol al județului Olt.
Au fost controlați nouă producători primari de legume și asociații de producători de legume, din localitățile Scărișoara, Rusănești, Izbiceni, Cilieni și Corabia, verificate două depozite de legume din Izbiceni și prelevate 15 probe de legume (gogoșari, castraveți, gogonele, vinete, ardei kapia, dovlecei, roșii, ardei iute), care au fost trimise către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt – Compartimentul de control reziduuri și contaminanți, în vederea determinării reziduurilor de pesticide din produse alimentare de origine nonanimală.
Dacă în ceea ce privește legumele DSVSA anunță că ,,nu au fost rezultate neconforme, respectiv depășiri ale limitelor maxime admise ale reziduurilor de pesticide,, controlul depozitelor a scos la iveală neconformități: ,,igiena necorespunzatoare a spatiilor de depozitare, cu deteriorări la nivelul tavanului și pereților; depozitare legume în alt spațiu, neînregistat pentru siguranța alimentelor; neidentificarea corespunzatoare a loturilor de legum,,.
,,Pentru abaterile de la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform HG 984/2005, cu modificările ulterioare în valoare totală de 10.000 lei,, transmite DSVSA Olt.























