Turcii de la Ozaltin vor continua lucrările la tronsonul 1 Craiova- intrare Balș al Drumului Expres, după ce acestea au fost abandonate de italienii de la Tirrena Scavi. Luni, 16 octombrie, vor fi începute lucrările pentru finalizarea tronsonului ce face legătura între județele Dolj și Olt.
Drumul Expres Craiova- Pitești va fi gata integral anul viitor, anunță Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit acestuia, în 2024 se va putea circula pe drum de mare viteză- expres și autostradă, de la Craiova până la Constanța. Lucrările pe tronsonul I Craiova – Gherceşti – Pieleşti – Robăneşti al DEx12 vor fi demarate luni, 16 octombrie, de niul constructor -Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S (lider) – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL. Cei 17,7 kilometri, Centura nord Craiova – intrare în Balș, ar fi trebuit să fie inaugurați la finele anului trecut, însă cum stadiul lucrărilor a ajuns doar la jumătate, contractul cu Tirrena Scavi S.P.A. (Italia), cu o valoare de 358,18 milioane lei fără TVA, semnat pe 10 decembrie 2018, a fost reziliat la finele anului trecut. Noul constructor și-a asumat că va finaliza lucrările în 18 luni la o valoare de 439,29 milioane de lei făra TVA (finanțare din Fonduri Europene Nerambursabile). Potrivit directorului CNAIR, constructorul turc ,,a înțeles nevoia de a termina rapid lucrarea,, și a promis mobilizarea astfel încât tronsonul 1 să fie dat în circulație la finele anului 2024.
În prezent, pe Drumul Expres se circulă din luna mai 2022 pe lotul 1 tronsonul 2 cu varianta de ocolire a orașului Balș, iar din iunie 2022 pe lotul 2 cu centura Slatinei. Se efectuează ultimele lucrări pe Tronsonul 3, astfel încât circulația să fie deschisă de la Valea Mare până la Colonești până la finele anului. Constructorul a mobilizat peste 500 de muncitori și peste 150 de utilaje.
Legătura Drumului Expres cu Colonești și Sușeni, prin două noi noduri rutiere | Realitatea Oltului
Pe ultimul tronson, s-a depășit stadiul de 30%.
DEx 12 este împărțit în 4 tronsoane, cu o lungime de peste 121 km, cu 2 benzi pe fiecare sens, 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje. Jumătate dintre tronsoane tranzitează județul Olt. Tronsonul 2 de 39,85 km, cu punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65 a fost deja pus în circulație. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare și cuprinde centura ocolitoare a orașului Balș, centura ocolitoare a municipiului Slatina și noul pod peste râul Olt. Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova- Pitești va traversa județul nostru prin 6 localități: Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești și Colonești.
Cele trei tronsoane (2, 3 și 4) DEx12 sunt construite de către antreprenorul român Dorinel Umbrărescu.























