Programului național „Școala altfel”, pus în consultare publică

115

Ministerul Educației anunță că a pus în consultare publică Metodologia de organizare a Programului național „Școala altfel”.

Programul Școala Altfel vine în acest an școlar cu modificări. Potrivit documentului aflat în consultare publică, în situația în care, pe întreaga perioadă a programului sau doar în anumite zile, din motive obiective, nu se pot organiza activități conform orarului stabilit pentru programul „Școala Altfel”, se desfășoară alte activități educative care contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din curriculumul național.
Totodată, vor fi interzise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare.
Documentul supus consultării publice este disponibil AICI