Soliști de muzică ușoară din toată țara, cu vârste între 15-26 ani, sunt invitați să se înscrie la Concursul de interpretare din cadrul Festivalului de Muzică Ușoară „Radu Șerban. Evenimentul de excepție va fi organizat în municipiul Caracal, urbe în care s-a născut marele compozitor român.
Coloana sonoră de la „Toate pânzele sus” sau „Păcală”, precum și melodiile interpretate de Margareta Pâslaru, Mihaela Mihai, Dan Spătaru sau Anda Călugăreanu îl păstrează pe Radu Șerban (născut pe 1 decembrie 1927, la Caracal) în rândul compozitorilor de frunte ai României postbelice. În memoria sa, Festivalul de Muzică Ușoară „Radu Șerban” din cel de-al doilea municipiu al Oltului, ajuns la ediția cu numărul XXII, va fi organizat în perioada 6-7 octombrie. Înscrierea concurenților se va face online până pe data de 4 octombrie.
Pentru că se va acorda un premiu pentru cea mai bună interpretare a unei piese scrise de Radu Șerban, organizatorii recomandă ca una dintre cele două piese din concurs să-i aparțină acestuia. În acest sens, pentru realizarea negativelor, sunt puse la dispoziția concurenților partiturile mai multor șlagăre ale compozitorului caracalean.
Radu Șerban s-a născut în Caracal la 1 decembrie 1927 și a urmat Liceul Ioniță Asan din oraș. Și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică din București. A lăsat în urmă numeroase șlagăre, dintre care: „Şi plouă” – interpret Aurelian Andreescu, „Cu viața nu glumi” – interpret Anda Călugăreanu, „Seara” –interpret Aura Urziceanu, „De când mă ştiu” – interpret Adrian Romcescu, „Primăvară, primăvară” – interpret Mihaela Mihai, „Inimă de artist” – interpret Mihaela Mihai, „Pasăre de apă” – interpret Mircea Șerban, „Parfumul străzilor” – interpret Mihaela Mihai, „Prieten drag” – interpret Pompilia Stoian și multe altele. Astăzi, Centrul Cultural al municipiului Caracal îi poartă numele, iar începând cu anul 1990 festivalul muzical omonim aduce anual zeci de interpreți și compozitori pe scena Teatrului de Vară.























