Șeful ISCIR Argeș: La Crevedia a fost o EROARE UMANĂ! Stația GPL nu avea nevoie de autorizație ISCIR

886

Exploziile de la Crevedia care au făcut 58 de victime se datorează, potrivit primelor estimări ale specialiștilor, unei erori umane, șoferul autocisternei efectuând o manevră nepermisă de transfer combustibil. Existența autorizațiilor nu ar fi împiedicat dezastrul, iar șeful ISCIR Argeș declară că stația nici nu avea nevoie de autorizație pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.

Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia. Doi oameni – soț și soție – au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne – pompieri, polițiști și jandarmi care au acționat la fața locului. Totul s-ar datora unei erori umane, potrivit inspectorului șef ISCIR Argeș, Ion Vitan, de care ține și Dâmbovița.

Și ancheta Parchetului General, în care s-au cooptat atât specialiști de la INSEMEX Petroșani cât și criminaliști ai IGPR, arată din primele date că incendiul a pornit după ce șoferul unei cisterne a avut o problema la o roată și a fost nevoit sa transfere combustibilul într-o alta cisterna. O țigara aprinsă, sub cisterna, se pare că ar fi de vină pentru prima flamă care a dus la dezastruoasa explozie.

Potrivit șefului ISCIR, stația nu avea nevoie de autorizare, nefiind un depizit de stocare GPL și nici instalație de distribuie la autovehicule, consumatori casnici ori industriali, doar cisterne care nu se autorizează de ISCIR.

În acest caz au fost deschise mai multe dosare: cel de la Parchetul de pe lângă ICCJ este deschis pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, alte 2 anchete în cazul exploziei- una la Parchetul Militar, privind modul în care au acționat pompierii în acea noapte, iar procurorii Direcției Naționale Anticorupție au deschis două dosare penale de abuz în serviciu.