Tradiţie și voie bună la Târgul Fetelor de la Cotenița. Viitoarele mirese își vor etala zestrea

303

Pentru al 26-lea an, la Coteana se va organiza tradiționalul Târg al Fetelor. Mândre purtătoare ale costumului popular, fetele de măritat din zona Câmpiei Boianului deschid lada de zestre și anul acesta și o prezintă la târgul de la Cotenița. Obiceiul vechi de câteva decenii este inclus de administrația locală în cadrul unui festival național renumit, organizat de Sf. Maria, de la care nu lipsesc parada portului popular, caleștile împodobite de sărbătoare, muzica și voia bună.

Săptămâna viitoare, în comuna Coteana va avea loc cea de-a XXVI- a ediție a sărbătorii de suflet a cotenenilor: Festivalul Național „Târgul fetelor de la Cotenița”. Tradiționala sărbătoare a comunității adună iubitori și păstrători ai tradițiilor strămoșești din toată Câmpia Boianului și nu numai, atracția principală fiind întrecerea fetelor de măritat, o competiție a frumuseții și autenticității zestrei și costumului popular de sărbătoare.

,,TÂRGULUI FETELOR DE LA COTENIȚA, sărbătoarea de suflet a comunei noastre, continuă si anul acesta in zilele de 14 si 15 August. Vă aşteptăm şi vă invit in PARCUL COMUNAL să luati parte la acest eveniment minunat!,, a anunțat primarul Ionuț Dima.

Dintr-o străveche întrecere între mirese, Târgul fetelor s-a transformat într-o competiţie la care sunt premiate reprezentantele comunelor din zonă care ştiu cel mai bine să-şi prezinte costumul popular şi să-şi etaleze zestrea adunată în lăzile primite de la bunicile şi străbunicile lor. Dacă miresele anului 2022 au fost din Coteana, Vâlcele și Izvoarele, anul acesta comunele câștigătoare vor încerca să aibă din nou fete alese, iar vecinele să le fure premiile la secțiunea „Parada mireselor”. Criteriile de jurizare vor fi: autenticitatea costumului tradițional, bogăția și autenticitatea obiectelor din lada de zestre a fiecărei mirese.

Prima ediţie a „Târgului de Fete” de la Coteniţa, numită ,,Parada mireselor”, a avut loc la scurt timp după cel de-al doilea război mondial, prin anii ’50, într-o pădure aflată între Coteana şi Vâlcele, unde  se adunau fete și băieți cu gând de căsătorie. Dacă flăcăii erau de acord cu lada de zestre și le plăceau fetele, le cereau de soții. Obiceiul s-a pierdut înainte de 1989, fiind reînviat în 1995.

Programul festivalului actual este unul bogat, de la care nu lipsesc parada portului popular, spectacole susținute de ansamblurile din localitate și comunele învecinate, jurizarea lăzilor de zestre și mari artiști invitați în recital.