Școli din subordinea CJ Olt, dotate prin PNRR. Investiții de milioane

206
Vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Ionuț_Ivan, a semnat contractul de finanțare al proiectului ”Dotare cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale a Școlii Profesionale Speciale Balș și a Școlii Speciale cu clasele I-VIII Balș” – singurele unități de învățământ subordonate CJ_Olt.
Proiectul este finanțat în cadrul PNRR și are o valoare de peste 1,4 milioane lei. Obiectivul proiectului îl reprezintă dotarea cu echipamente, mobilier și materiale educaționale a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Balș și a Școlii Profesionale Speciale Balș. Astfel, vor fi dotate corespunzător:
 2 laboratoare de Informatică; un cabinet de kinetoterapie; 22 de săli de clasă elevi; o sală de clasă preșcolari; un atelier de tâmplărie; un atelier de mecanică și 2 săli de sport.
” O educație specială de calitate promovează un mediu de învățare pozitiv, care să susțină succesul tuturor elevilor și să reducă riscul de izolare și discriminare. Aceasta este o investiție importantă astfel încât, toți elevii să aibă dreptul la oportunități egale de învățare și dezvoltare. De asemenea, într-un mediu de învățare respectuos și adaptat nevoilor, acești copii pot crește cu încredere și pot depăși orice prejudecată. Investițiile în dotări, echipamente și materiale didactice propuse prin acest proiect reprezintă o soluție și materializarea unei șanse reale și concrete ca tinerii cu dizabilități din județul Olt să învețe o meserie care să le permită apoi să trăiască independent în societatea actuală.” a declarat vicepreședintele CJ Olt, Ionuț Ivan.