500 de lei amendă pentru un chiștoc aruncat pe scările unei biserici

465

Un bărbat din Olt s-a ales cu o amendă deloc mică după ce a aruncat un chiștoc pe scările unei biserici din Târgu Jiu. Poliția locală a capitalei Gorjului l-a sancționat în conformitate cu o hotărâre a administrației municipale.

500 d elei va trebui să scoată din buzunar un bărbat din județul Olt, care nu a respectat curățenia pe străzile din Târgu Jiu. Ieri, 18 iulie, acesta a fost amendat de către polițiștii locali pentru că a aruncat chiștocul de țigară pe scara Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel”.
,,În conformitate cu prevederile noului regulament de gospodărire al Municipiului Târgu Jiu, persoanele fizice și juridice au obligația de a păstra curățenia pe străzi, alei, căi de acces în incinte, trotuare, terenuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului. Este strict interzis să scuipi sau să arunci gunoi de orice fel în aceste zone. Aceste fapte sunt contravenții. Se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 la 2.000 lei pentru persoanele juridice.,, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.

Gesturile asemănătoare sunt pedepsite în mai multe localități din țară, dar și în alte țări. Motivul nu ține numai de respectarea curățeniei și de bunul-simț, ci și de faptul că un chiștoc se va dezintegra destul de greu în natură din cauza acetatului de celuloză din care este compus filtrul țigării. În funcțiile de condițiile zonei în care este aruncat, dezintegrarea în natură îi va lua unui chiștoc o perioadă cuprinsă între 18 luni și 10 ani.