Nemulțumiți că nivelul salarial actual se situează la cel mai scăzut nivel din categoria funcțiilor din familia ocupațională „justiție”, angajații registrelor comerțului din țară au intrat de astăzi în grevă japoneză.
Angajații de la Oficiul Național al Registrului Comerțului au intrat în grevă japoneză începând de astăzi și se mobilizează pentru îndeplinirea procedurilor de declanșare a grevei generale.
,, Consecința încetării activității pentru numai 2 zile în această instituție reprezintă un colaps economic. Asta în condițiile în care nu s-ar mai înregistra niciun fel de cereri ale societăților comerciale sau oricăror alte entități supuse înregistrării în Registrul comerțului. Mai mult, toate litigiile comerciale s-ar bloca, ceea ce ar însemna că procedurile de insolvență sau faliment nu mai fi operate,, atrage atenția Blocul Național Sindical.
Greva este organizată de Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului, afiliat la Federatia Federatia Publisind și la BNS.
Prima acțiune de protest cu rol de avertisment se derulează în perioada 17-21 iulie: membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest și își vor îndeplini atribuțiile de serviciu cu exces de zel, conform legii.
Protestatarii revendică: eliminarea discriminărilor și a inechităţilor salariale din familia ocupaţională “Justiţie”, arătând că ONRC fiind instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiție; plata integrală a drepturilor salariale câştigate în instanţă şi a dobânzilor aferente în conformitate cu prevederile legale: ocuparea prin concurs a posturilor vacante și eliminarea practicii de compensare a lipsei de resurse umane prin suprasolicitarea personalului; dialog social real pe marginea noii legi de salarizare a personalului bugetar anunțate de guvernanți.























