Ministrul Barbu: Scad prețurile la alimentele de bază!

80

„Ordonanța de Urgență privind instituirea unor măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare” a fost pusă în transparență, anunță ministrul Agriculturii, slătineanul Florin Barbu. Potrivit acesteia, produsele care, în următoarea perioadă, vor avea prețuri mai mici sunt: pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete.

OUG va fi adoptată în ședința Guvernului de joi și include reducerea adaosurilor comerciale cu până la 20% la procesator şi 20% la retaileri, iar prevederile acesteia se vor aplica de la 1 august pentru o perioadă de 3 luni. În prezent, adaosul pleacă de la 10 şi ajunge până la 45%.  Reducerea adaosurilor comerciale va fi făcută la 14 categorii de produse agricole şi alimentare.

,,Facem ceea ce am promis și protejăm cetățenii cu venituri medii și mici care au fost afectați de creșterea prețurilor! Măsura propusă de PSD a fost agreată de operatorii economici, în urma discuțiilor pe care le-am avut, săptămâna trecută, ceea ce înseamnă că soluțiile propuse de PSD sunt bune! Ca întotdeauna, în vremuri dificile, am dat cu toții dovadă de unitate și le mulțumim procesatorilor și reprezentanților supermarket-urilor pentru că împreună am elaborat un act normativ corect, un real sprijin pentru români!
https://www.madr.ro/…/8327-proiect-de-act-normativ… ,, anunță ministrul Barbu.

Se reduc adaosurile comerciale la următoarele grupe de produse agricole şi alimentare:

1. Pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialităţi.

2. Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%.

3. Brânză telemea din lapte de vacă vrac.

4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame.

5. Făină albă de grâu ”000” 1 kg.

6. Mălai standard 1 kg.

7. Ouă de găină calibrul M 10 buc.

8. Ulei de floarea-soarelui 1L.

9. Carne proaspătă pui – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi pui, varianta standard.

10. Carne proaspătă porc – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – carne porc lucru, pulpă porc.

11. Legume proaspete vrac – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei kapia.

12. Fructe proaspete vrac – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă.

13. Cartofi proaspeţi albi vrac.

14. Zahăr alb tos 1 kg.