Angajații din spitalele din Olt și centrele medico-sociale continuă GREVA japoneză

96

Angajații din toate spitalele, alte unități sanitare și de asistență socială, membri Sanitas, sunt în grevă japoneză începând de ieri. Deși o parte din revendicări a fost soluționată, sindicaliștii continuă și astăzi forma de protest. În Olt, sunt în grevă sindicaliști din toate spitalele și cele două centre medico-sociale.

Greva din sistemul de sănătate continuă și astăzi. Federația Sanitas a intrat ieri în grevă japoneză fără întreruperea activității, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS.

,,8 iunie – Continuă greva japoneză! Toate unitățile sanitare și de asistență socială din țară sunt în grevă japoneză. S-au solidarizat cu membrii SANITAS din aceste organizații și o mulțime de alți colegi fără apartenență sindicală. Este semnul clar că paharul nemulțumirilor s-a umplut! SANITAS a declanșat această formă de protest pe perioada negocierilor cu autoritățile care s-au angajat să soluționeze TOATE revendicările noastre.,, anunță Sanitas.

La nivelul județului Olt, potrivit liderului de sindicat Roxana Dumitrescu, sunt în grevă peste 80% dintre salariații sindicaliști din spitalele din județ și cele două centre medico-sociale, cărora li s-au alăturat și angajați care nu sunt membri de sindicat.

În cazul în care negocierile cu autoritățile vor eșua, sindicaliștii din sănătate anunță de pe 15 iunie grevă de avertisment, iar de la 1 iulie grevă generală, pe durata căreia vor fi asigurate strict urgențele medicale.

Revendicările SANITAS sunt:

-Pentru sectorul de negociere colectivă SĂNĂTATE:

  1. Deblocarea posturilor în sistemul sanitar public.
  2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate.
  3. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
  4. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
  5. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;
  6. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.
  7. Reluarea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem.
  8. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate.
  9. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE.
  10. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE.
  11. Garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.

– Pentru sectorul de negociere colectivă ASISTENȚĂ SOCIALĂ:

  1. Deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială.
  2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Asistenţă socială.
  3. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
  4. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
  5. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual;
  6. Începerea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării unitare a bugetarilor cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, completat cu funcţiile specifice asistenţei sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună.
  7. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Asistenţă socială.
  8. Stabilirea imediată a unui calendar de negociere şi semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ.
  9. Garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă socială – membri ai Federaţiei Sanitas din România.