𝟭𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗺𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗲𝘀𝗰 𝘃𝗼𝘂𝗰𝗵𝗲𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝟮.𝟬𝟬𝟬 𝗹𝗲𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝘀𝗲 𝗱𝗲 𝗶̂𝗻𝗴𝗿𝗶𝗷𝗶𝗿𝗲

175

MIPE a făcut plățile pentru programul ,,Sprijin pentru nou-născuți,,. Numărul mamelor care primesc vouchere în valoare de 2000 de lei este de 10.000.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat ieri plățile aferente trusourilor pentru nou- născuți pentru un număr total de aproximativ 10.000 beneficiari cupluri mamă – copil din toată țara, sumele urmând a fi virate pe cardurile beneficiarilor în cursul zilelor viitoare.
Ajutorul este finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate și are un buget total de 12 milioane euro.
„Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) am acordat sprijin pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile din România, fie sub formă de carduri sociale pentru alimente, carduri de energie, pachete cu alimente sau vouchere educaționale. Astăzi am virat banii pentru peste 10.000 de trusouri destinate mamelor cu nou-născuți, iar în câteva zile cei 2.000 vor ajunge pe cardurile beneficiarilor. Pentru că mamele au nevoie de sprijin emoțional și fizic în primele luni de la nașterea copilului, care necesită multă atenție și grijă, iar temerile de ordin financiar ar trebui să fie ultima lor precopare. Sunt bani care asigură tinerelor mame produsele de bază pentru îngrijirea copiilor precum îmbrăcăminte, produse de igienă și lapte praf, acestea pot fi achiziționate din unitățile partenere în program. Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027, bugetul destinat măsurilor dedicate mamelor și copiilor în situații dificile este de 450 de milioane de euro și cuprinde, pe lângă sprijinul material direct precum sumele pentru trusoul nou născutului, și alte tipuri de intervenții precum creșterea oportunităților pe piața muncii pentru femei, finanțarea cursurilor de recalificare, decontarea costurilor de transport, rechizite, hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru cei mici”, a declarat ministrul Marcel Boloș.