FOTO/ Profesorii din Olt mărșăluiesc la marele PROTEST din Capitală

158

Mii de profesori din întreaga ţară, printre care și cadre didactice din județul Olt, participă astăzi la cel mai mare protest din ultimii ani. În Capitală au ajuns pentru a-și striga nemulțumirile, după opt zile de grevă generală, peste 20.000 de dascăli.

Între orele 11.00- 16.00, Bucureștiul este blocat de protestele sindicaliștilor din educație, veniți din toată țara. Manifestaţia a început în faţa Guvernului, în Piaţa Victoriei, iar apoi profesorii au plecat în marş spre Palatul Cotroceni, pentru a-și striga nemulțumirile la geamul președintelui Klaus Iohannis. Printre participanți se numără și profesori din județul Olt, care au postat imagini pe paginile de socializare.

Liderii sindicali s-au întâlnit cu prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă la Palatul Victoria și cu ministrul Educației, Ligia Deca, fiindu-le prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învățământ.
,,În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.
În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie.
Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ.,, anunță Guvernul.