Primarul Ion Doldurea despre investițiile de zeci de milioane de euro la Caracal

385

Municipiul Caracal are toate șansele ca în scurt timp să-și recapete frumusețea de altă dată, standardul de viață al cetățenilor să crescă, iar locuitorii să-și mai dorească să rămână în rașul în care s-au născut. Administrația locală condusă de edilul Ion Doldurea a semnat contracte pentru investiții în valoare de 66 milioane de euro, iar alte numeroase proiecte în valoare de peste 50 miloane de euro așteaptă să fie aprobate. De unde vin banii pentru aceste proiecte și ce se va realiza cu aceștia aflăm de la primarul Ion Doldurea, omul care a reușit să construiască o echipă redutabilă în fruntea administrației caracalene, iar acest lucru a început să se vadă.