Cioban BĂTUT la Brebeni de trei persoane, dintre care un minor

360
Imagine cu rol ilustrativ

Un cioban a fost bătut crunt sâmbătă, 1 aprilie, la Brebeni, ajungând la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Agresori sunt trei persoane, dintre care o femeie și un minor.

Un bărbat din comuna Brebeni a anunțat sâmbătă seara poliția că a fost bătut de mai multe persoane. ,,La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coteana, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Brebeni, ar fi fost agresat fizic de către 3 persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 35 de ani, o femeie în vârstă de 35 de ani și un minor în vârstă de 15 ani, toți din municipiul Slatina. În urma evenimentului, bărbatul de 47 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.,, arată IPJ Olt.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.