Un nou proiect destinat Liceului Teoretic AI Cuza va fi implementat de către Primăria Corabia. După obținerea finanțării prin PNRR pentru renovarea energetică a clădirii Liceului Teoretic AI Cuza, dar și a internatului și cantinei, instalarea a 12 puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, administrația urbei de la Dunăre va accesa fonduri europene și pentru extinderea unității liceale de învățământ.
Extinderea Liceului Teoretic AI Cuza este noul proiect petru care administrația Orașului Teilor va accesa fonduri. Acest lucru după ce Primăria Corabia a obținut o finanțare în valoare de 2,93 milioane lei pentru renovarea energetică a clădirii Liceului Teoretic AI Cuza, dar și a internatului și cantinei. După realizarea lucrărilor de intervenție, consumul de energie va scădea la jumătate, investiția vizând totodată asigurarea confortului termic pentru elevi și cadre didactice, puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice și protecția împotriva incendiilor.
Extinderea constă în construcția unei săli de festivități, a încă două săli de clasă și a unui laborator. Proiectul ”Extinderea Liceului Teoretic Alexandru Ioan Cuza din orașul Corabia ”, propus de către primarul Iulică Oane, a fost aprobat de către aleșii locali în ședința din 17 martie. Acesta va fi realizat prin Programul Operațional Regional 2021-2027 , Prioritatea 6 -Educație modernă și incluzivă .