Proiect de lege depus în Senatul SUA ce recomandă includerea României în Programul Visa Waiver

79

Includerea României în programul Visa Waiver, care le va permite românilor să călătorească în Statele Unite fără viză pentru cel mult 90 de zile, a fost introdusă la senatul american. Doi senatori americani au făcut astfel un pas important pentru ca românii să scape de vizele pentru SUA.

Senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eșalonul conducerii democrate din Senat și Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Inițiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o luna trecută în România
Declarația premierului Nicolae-Ionel Ciucă:
,,Proiectul de lege depus în Senatul SUA ce recomandă includerea României în Programul Visa Waiver creează o perspectivă certă pentru realizarea unui obiectiv de politică externă așteptat de mulți ani de români.
În toate discuțiile și întrevederile cu oficiali ai Statelor Unite ale Americii am subliniat cât este de important dreptul la libera circulație pentru mediul de afaceri și pentru cetățenii României, aliat puternic și de încredere al partenerilor transatlantici. În acțiunile noastre comune, în colaborarea bilaterală și la nivelul Alianței Nord-Atlantice, țara noastră a dovedit susținerea fermă a idealurilor și valorilor democratice, dar și angajamentul pentru progres și dezvoltare. Avem o colaborare excelentă cu Ambasada Statelor Unite la București și cu doamna ambasador Kathleen Kavalec, careia îi mulțumesc pentru deschidere și susținerea proiectelor românești.
Includerea României în Programul Visa Waiver va fi, așadar, nu doar un răspuns firesc al demersurilor noastre diplomatice, ci și un nou argument pentru consolidarea relațiilor bilaterale.
La nivelul Guvernului vom continua să lucrăm pentru îndeplinirea condițiilor tehnice. Am exprimat acest angajament al Guvernului inclusiv la întâlnirea avută recent cu asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan, aflat la București pentru a participa la reuniunea Dialogului Strategic România-SUA.
Avem susținerea partenerilor noștri, dar și voința politică și instituțională pentru a ne alătura Programului Visa Waiver cât mai curând posibil și a oferi antreprenorilor și tuturor cetățenilor români dreptul binemeritat de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii.,,