Ieri, la Palatul Parlamentului circa 500 de persoane din diverse domenii care fac din România un loc mai frumos au participat la evenimentul „România ești TU”, o gală dedicată recunoașterii și premierii oamenilor valoroși din țara noastră. Printre premianți s-a numărat și Primăria Caracal, reprezentată de către viceprimarul Marina Samiee.
Antreprenori cunoscuți, reprezentanți ai sectorului de investiții și turism, ai sistemului medical și administrativ, artiști de top precum și personalități marcante din diverse domenii, au luat parte ieri,15 martie, la Palatul Parlamentului, la Gala ”România ești TU”, ediția ”Îngeri pentru România”. Printre cei cărora le-a fost recunoscută și premiată implicarea pentru a dezvolta comunitatea se numără și o primărie din Olt.
Primăria Caracal a fost premiată la Gala ”România ești TU” pentru atragerea de fonduri și desfășurarea de investiții, proiecte sociale și culturale cu impact pentru comunitate. Administrația celui de-al doilea municipiu al Oltului a fost reprezentată de viceprimarul Marina Samiee.
”Este o mândrie să putem fi aici și să arătăm tuturor că noi, toți cei din Caracal, reprezentăm o comunitate mândră de istoria sa, binecuvântată cu o moștenire culturală demnă de invidiat, aș spune eu. Și cum este zicala, „până nu vezi, să nu crezi”, vă lansez tuturor provocarea să veniți la Caracal, să ne descoperiți la fața locului, cu bogățiile și frumusețile pe care orașul nostru le oferă.
De mai bine de doi ani, administrația împreună cu cetățenii am pus pariu cu noi înșine că vom face din Caracal un pol cultural regional. Am început cu proiecte pentru creșterea confortului cetățenilor și reabilitarea obiectivelor de interes turistic, pentru iubitorii de frumos, de istorie, tradiții și cultură! Așa este Caracalul, al doilea municipiu ca mărime din județul Olt, cu sute de ani de atestare documentară, fostă reședință de județ.
Acest premiu este o dovadă a recunoașterii valorilor comunității noastre, este un premiu pe care noi, administrația, îl dedicăm caracalenilor cărora le transmitem un singur gând: Mândri că suntem caracaleni!”, a afirmat viceprimarul Samiee.



























