Martorii accidentului despre cum ,,zbura” mașina care a produs carnagiul

911

Șoferul vinovat de producerea accidentului de seara trecută de la Jitaru circula cu viteză foarte mare. Martorii la evenimentul nedorit susțin că el gonea cu 190 km/h.

Ies la iveală mărturii cutremurătoare despre șoferul din Corbu care a produs carnagiul de Jitaru. Acesta își luase permisul în 2019 și nu la Pitești, așa cum se bănuia, ci la Olt. Cu excepția anului în care a obținut permisul când documentul i-a fost suspendat pentru neacordare de prioritate, el a mai fost sancționat de polițiști pentru abateri de la regimul rutier în mai multe rânduri, dar pentru lucruri mărunte.

Seara trecut, el gonea spre Slatina, ignorând toate regulile de circulație. Martorii accidentului susțin că mașina care a produs carnagiul circula cu 190 de km/h, trecând pe lângă ei precum avionul. În plus, șoferul a intrat în depășire într-o zonă marcată cu dublu linie continuă, chiar într-o curbă.