Echipa Olimpică de Matematică a României, pregătită de profesorul slătinean Perianu, locul I la individual și locul II pe echipe la Romanian Master of Mathematics

1092

102 copii ce au reprezentat 18 țări au participat la Romanian Master of Mathematics (RMM 2023), organizată la București în perioada 27 februarie – 4 martie. Avându-l printre profesorii coordonatori pe Marius Perianu, profesor de matematică la Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, echipa Olimpică de Matematică a României a obținut un rezultat de excepție. Profesorul slătinean este autorul a numeroase manuale școlare la această disciplină și îndrumătorul a numeroși olimpici, iar prezența sa alături de loturile olimpice la faze internaționale a devenit o obișnuință.

Locul I la individual și locul II pe echipe este rezultatul obținut de matematicienii români la cea de-a 14-a ediție a concursului internațional Romanian Master of Mathematics.mConcursul a fost organizat de Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, Ministerul Educației, Primaria Sectorului 1 și Universitatea Politehnica din București. În acest an au participat 90 de copii ce au reprezentat cele 15 echipe/țări (SUA, Israel, România A, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Ukraina, România B, Franța, Georgia, Echipa Țărilor nordice, Slovenia și echipa Colegiului Vianu) înscrise în concurs. Au mai participat individual și alți 12 elevi din alte trei țări.

,,RMM este competiția de matematică cea mai selectă și cu (probabil) cel mai înalt grad de dificultate în rândul concursurilor internaționale de matematică de profil. La această competiție, pe lângă clasamentul individual, se alcătuiește un clasament pe echipe, după notele obținute de primii trei elevi din fiecare țară. Rezultatul obținut de echipa olimpică a României (România A) este unul excepțional. România A s-a clasat pe locul al 2-lea la egalitate cu Israel, fiind depășită doar de SUA. Acesta este cel mai bun rezultat obținut de România în cele 14 ediții ale competiției. În clasamentul individual pe primul loc s-a situat David-Andrei Anghel (România A) alături de Alexander Wang din SUA.

Echipa României a fost formată din: David-Andrei Anghel (aur), Andrei Chiriță (argint), Robert Dragomirescu (argint), Radu Lecoiu (argint), Andrei Moldovan (bronz) si Vlad-Titus Spătaru (mențiune). Coordonarea echipei României a fost facută de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader al echipei). La coordonarea unor probleme au ajutat și Marius Perianu, Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, jud. Olt (Deputy Leader), lect. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara și Lucian Țurea, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București.

Rezultate bune au obținut și reprezentanții echipei a doua a României, coordonatată de Flavian Georgescu – profesor la ICHB, prin Andrei Villa, Gabriel Turbincă, Radu Stoleriu, Mara Zaharia, Pavel Ciurea toți medalii de bronz și Gabriela Pîrvulescu, Emanuel Mazare și Cezar Tulceanu (mențiuni).

Menționăm că elevii celor două echipe provin din licee din București, Iași, Galați, Craiova, Pitești și Constanța.  Felicitări echipei României pentru rezultatele excepționale obţinute!,, a anunțat SSMR.

Profesorul Marius Perianu este unul dintre cei mai buni profesori de matematică din țară, concepând zeci de manuale, culegeri, caiete și alte astfel de materiale auxiliare pentru gimnaziu și liceu. Slătineanul a obținut cu elevii pe care i-a coordonat, de-a lungul carierei sale didactice, numeroase premii și medalii la Olimpiade și competiții internaționale, fiind recompensat cu Diplomă de excelență din partea Guvernului României.