Ziua Femeii va fi sărbătorită la Caracal, printr-un spectacol inedit. Cu o zi înainte, cei care doresc să le cinstească pe reprezentantele sexului frumos le pot invita la o acțiune organizată la Teatrul Național Caracal. Spectacolul se dorește a fi, totodată, și unul caritabil.
Primăria municipiului Caracal, prin Centrul Cultural Municipal ”Radu Șerban”, organizează mâine seară un spectacol inedit dedicat Zilei Femeii. Acesta va începe la ora 17.00, fiind găzduit de Teatrul Național Caracal.
,,Cântece și voie bună, prezentare de modă, atelier de creație vestimentară Daniela Enuș, expoziții de arte plastice, de produse cosmetice și de flori, toate la dispoziția iubitorilor de frumos care simt să cinstească femeia mamă, soție, fiică, iubită, prietenă sau colegă. Mulțumim partenerilor și tuturor celor care au ales să fie alături de Primăria Caracal în organizarea acestui eveniment!,, anunță administrația municipală.
Nu va lipsi din cadrul acțiunii o tombolă, prețul de participare fiind de 20 de lei. Seara va fi și una caritabilă, suma strânsă în urma vânzărilor urmând a fi donată pentru un caz social.
Biletele se achiziționează de la agenția teatrului, în seara spectacolului.























