O femeie și-a pierdut viața aseară pe Drumul Național 65 – European 574, în apropierea Podului Olt de la intrare în municipiul Slatina, într-un accident produs de un șofer depistat ca fiind sub influența a două substanțe psihotrope. Șoferul drogat este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Două autovehicule au fost implicate aseară într-un accident rutier mortal. În acestea se aflau 3 persoane. Unul dintre autoturisme era condus de un tânăr de 29 de ani din municipiul Slatina, iar celălalt de un bărbat în vârstă de 74 de ani din aceeași localitate. pasagera din cel de-al doilea autoturism a decedat, după ce a rămas încarcerată și a fost extrasă pe pompierii de la descarcerare și preluată de echipajele medicale, cu multiple traumatisme.
,,În urma evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, femeia a decedat la unitatea spitalicească.,, transmite IPJ Olt.
Oamenii legii au stabilit că șoferul de 29 de ani era drogat. ,, A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI și T3B AMP. Întrucât starea de sănătate nu o putea permite, celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, urmând sa fie testat la unitatea spitalicească.,, mai transmit polițiștii.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.