Handbalistele au câștigat meciul cu CSM Galați, desfășurat în deplasare cu scorul de 32 la 25. Câștigând, CSM Slatina își trece în cont, după luni bune, trei puncte extreme de prețioase, care le dau speranțe că pot evita retrogradarea din Liga Florilor. Echipa olteană se află în continuare pe penultimul loc în clasament dar s-a apropiat la doar un punct de HC Zalău, echipă situată pe penultimul loc ce duce la baraj.
CSM Slatina își trece în cont prima victorie după 11 înfrângeri consecutive. Sportivele antrenate de Adrian Chiruț au câștigat ,,duelul codașelor”, așa cum a fost denumit meciul cu CSM Galați, la capătul unui meci pe care l-au dominat de la un capăt la altul.
Jucătoarele de la Slatina au intrat pe teren decis să câștige întâlnirea extreme de important pentru a mai spera la atingerea obiectivului de a rămâne pe prima scenă a handbalului feminine românesc.
Cu un joc clar, fără prea multe greșeli individuale, ele s-au instalat la conducerea jocului și au intrat la vestiare cu trei goluri avantaj. Repriza a doua s-a jucat după același scenariu, iar la final tabela de marcaj a indicat victoria clară a jucătoarelor lui Adrian Chiruț.
Cele trei puncte obținute în meciul contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Florilor sunt extreme de importante pentru salvarea de la retrogradare. Deși continuă să se claseze pe penultimul loc în clasament, loc care le trimite în divizia secundă, handbalistele de la Slatina s-au apropiat la doar un punct de următoarea clasată HC Zalău.
În etapa următoare care se va disputa pe 12 martie, CSM Slatina va întâlni pe teren propriu echipa din Târgu Jiu. Meciul ar trebui să fie la discreția handbalistelor slătinene care în retur s-au impus pe terenul adversarelor.