În această dimineață, în jurul orei 08:30, pe Drumul Național 65 – European 574, în afara localității Valea Mare, a avut loc un accident rutier, soldat cu o victimă. Pentru circa o jumătate de oră, traficul rutier s-a desfășurat alternativ, pe un sens.
Pe DN 65 Pitești-Slatina, în zona localității Valea Mare, un autoturism s-a răsturnat pe partea carosabilă, șoferul fiind transportat la spital.
,,Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt. În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Din cauza stării de sănătate, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.