Părinții vor avea opțiunea să primească o carte de identitate electronică la nașterea copiilor pentru a le facilita circulația în UE. Cartea de identitate electronică va avea înscrisă sigla Uniunii Europene.
”Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii referitoare la evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate. Principalele modificări vizează, pe de o parte, crearea cadrului normativ pentru plata de către stat, suportarea de către stat, din fonduri alocate prin PNRR, a costului cărţii electronice de identitate pentru minim cinci milioane de cărţi electronice emise. Primele cinci milioane vor fi cu siguranţă suportate prin PNRR. Un alt element esenţial este faptul că vom pune în circulaţie cartea electronică de identitate opţională pentru minori chiar începând de la naştere, de la zero la 14ani, părinţii având opţiunea să solicite acest document de călătorie pentru a putea să-şi exercite dreptul la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene”, a anunţat şeful Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu.
Alocarea prin PNRR ar urma să ajungă pentru eliberarea de cărţi de identitate pentru următorii trei ani. În prezent, taxa pentru emiterea cărţii electronice de identitate este de 67 de lei.























