Pentru următoarele circa patru săptămâni, în rândul jandarmilor olteni, câteva zeci de elevi ai unei școli militare de subofițeri vor învăța cum să pună în practică ce au învățat la școală, pregătindu-se astfel pentru carieră.
De astăzi, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt are noi învăţăcei. Un nou lot de elevi cărora să le formeze deprinderile de apărători ai legii va desfășura stagiul de practică sub îndrumarea unor tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.
,, Începând de astăzi și până la 24 februarie a.c. inclusiv, 46 de elevi ai Școlii Militare de Subofițeri ”Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani desfășoară stagiul de pregătire în cadrul unității. Ei vor fi repartizați la structurile de pază şi protecţie instituţională, sub îndrumarea colegilor noștri. Le dorim SUCCES în cariera militară!,, declară cpt. Sinoma Floricel, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.























