Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenționările de vreme rea și a emis și coduri galben și portocaliu.
Precipitații moderate cantitativ, polei, intensificări ale vântului anunță meteorologii pentru intervalul 10 ianuarie, ora 10 – 12 ianuarie, ora 10. ,,În intervalul menționat vor fi precipitații moderate cantitativ, la început în vestul, centrul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice și sud-estice. Local se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 30 l/mp. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpații Occidentali, estul Transilvaniei și Moldova și predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei.
Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h.,, transmite ANM.
Este prognozat COD GALBEN în intervalul 10 ianuarie, ora 16 – 11 ianuarie, ora 22, de: precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului la munte
,,În intervalul menționat în nordul Olteniei, local în Muntenia, precum și în sud-vestul Moldovei, va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marți spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.,, anunță ANM.
COD PORTOCALIU se anunță între 10 ianuarie, ora 18 – 11 ianuarie, ora 22 de precipitații abundente. ,,În județele Prahova, Buzău, Vrancea și în zona montană din județul Dâmbovița vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații în general de peste 50…60 l/mp. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief și ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.,, avertizează meteorologii.