Salvatorii olteni se pot bizui de ceva timp în misiuni și pe ajutorul oferit de voluntari pregătiți în cadrul ISU Olt în cadrul programului național „Salvator din pasiune”. În această perioadă, se fac înscrieri pentru o nouă serie, cursurile urmând a se desfășura în weekend, în perioada 4 -25 februarie.
Oltenii dornici de colaborare cu profesioniştii în situaţii de urgenţă au șansa de a învăța să utilizeze noţiunile de bază în acordarea primului ajutor calificat, să se implice în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv și să participe la misiunile de intervenție. Tot ce trebuie să facă este să urmeze cursurile programului „Salvator din pasiune”.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt organizează în această perioadă înscrieri pentru o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor „Salvator din pasiune”.
,,Până pe data de 20 ianuarie 2023, se pot transmite cereri de înscriere pentru cetățenii care doresc să se alăture echipei salvatorilor. Înscrierile se fac la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” Olt, din municipiul Slatina, strada Tipografului, nr. 7. Totodată, candidații care au depus cererile de înscriere, mai au timp până în data de 27 ianuarie să depună dosarele complete. Cursurile se vor desfășura în weekend, în perioada 04-25 februarie 2023.,, a transmis ISU Olt.
Candidatul la statutul de voluntar este persoana care îndeplinește următoarele condiții:
– are vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– este apt din punct de vedere medical;
– nu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;
– nu a pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă;
– nu este angajat în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență;
– nu este angajat sau nu își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor voluntare sau private pentru situații de urgență.