În aceste momente, traficul rutier pe Drumul Național 65 – European 574 este blocat în comuna Găneasa, pe ambele sensuri de deplasare, ca urmare a producerii unui eveniment rutier.
Un accident rutier s-a produs pe podul rutier de la ieșirea din Găneasa spre orașul Balș, fiind implicate trei autovehicule.
Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.
În eveniment au fost implicate trei autoturisme, conduse de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Cetate, județul Dolj, un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Slatina și un bărbat în vârstă de 34 de ani, din orașul Cisnădie, județul Sibiu. Trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.























