Programul Interreg VI-A România-Bulgaria a fost aprobat de către Comisia Europeană. Bugetul este dedicat și Oltului

49

Programul Interreg VI-A România-Bulgaria a fost aprobat de către Comisia Europeană în data de 30 noiembrie 2022. Printre județele care vor beneficia de fonduri se numără și Oltul. Proiectele vor fi implementate până-n anul 2027.

,,Programul Interreg VI-A România-Bulgaria are un buget total de 207,45 de milioane de euro, dedicat comunităților locale din cele 7 județe din partea de sud a României (Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța) și celor 8 districte din partea de nord a Bulgariei (Vidin, Vratsa, Montana, Veliko Tarnovo, Pleven, Ruse, Dobrich și Silistra),, anunță Ministerul Dezvoltării.

Programul își propune să finanțeze proiecte din domeniul mobilității și conectivității, protecției mediului și biodiversității, prevenției riscurilor și adaptării la schimbările climatice, educației, turismului și culturii.

De asemenea, unul dintre principalele obiective îl constituie dezvoltarea Rutei Eurovelo 6, ce va contribui la dezvoltarea integrată a regiunii prin stimularea activității turistice și culturale, consolidarea economiei locale și facilitarea transportului între localitățile dunărene.