Absolvenții de studii gimnaziale și liceale care au susșinut anul acesta examenele naționale de Evaluare și Bacalaureat și au reușit să obțină media maximă vor fi recompensați de către Ministerul Educației. Sumele aferente stimulentelor financiare sunt transmise de către minister inspectoratelor școlare de unde provin beneficiarii.
476 de absolvenți ai claselor de gimnaziale și liceale din anul școlar 2021-2022 vor fi premiați de către Ministerul Educației. Ieri a fost semnat Ordinul de aprobare a listelor beneficiarilor de stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională (sesiunea 2022) și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022.
Cuantumul stimulentului financiar acordat fiecărui absolvent este în valoare de: 2.000 de lei pentru media 10 la Evaluarea Națională și 5.000 de lei pentru media 10 la BAC.
În total, lista beneficiarilor cuprinde 237 de absolvenți de clasa a VIII-a și 239 de absolvenți ai ciclului liceal.
Cristiana Răduț din Tia Mare este singurul elev din județul Olt care a obținut media 10 la Evaluarea Națională:
Elevele de la Tia Mare care dau clasă multor colegi din școlile de la oraș | Realitatea Oltului
Doar doi elevi din județul Olt au reușit să obțină media zece la examenul de Bacalaureat din acest an, sesiunea iunie- iulie. Ambii sunt absolvenți ai Colegiului Național Ion Minulescu Slatina. Pentru performanța lor, George Daniel Corbeanu și Cristina Andreea Mărgheanu au mai fost recompensați financiar și de către Primăria Slatina, cu câte 1.500 de lei.
























