Elevii clasei de ARTE a Liceului Titulescu Slatina expun la Biblioteca Județeană

69

Tinerele talente ce-și șlefuiesc aptitudinile artistice în cadrul Liceul Teoretic Nicolae Titulescu Slatina, singurul din județ în cadrul căruia funcționează o Școală de Muzică și Arte Plastice, se prezintă în fața publicului iubitor de frumos cu lucrările lor în cadrul unor expoziții de pictură, de artă fotografică, precum și audiții instrumentale. Joi, 29 septembrie, noua generație de artiști va prezenta o expoziție de caricatură, vernisajul fiind găzduit de Biblioteca Județeană.

Oltul a dat țării mari artiști plastici, iar tinerele talente care doresc să le calce pe urme se pregătesc în cadrul claselor de arte plastice ale școlii cu program suplimentar ce funcționează în subordinea Liceului Nicolae Titulescu Slatina, iar mai apoi la clasa liceală de arte. Cei care doresc să se convingă de talentul lor şi să le admire lucrările, o pot face participând la o nouă expoziţie, de data aceasta cu lucrări de caricatură. Vernisajul va avea loc săptămâna aceasta. Invitația este lansată pentru data de 29 septembrie, ora 12.00, la Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”.

Artiștii liceului slătinean sunt îndrumaţi de profesorii Adriana Vâlcea, Delia Badea și Felicia Burdulea.