VIDEO/ Bărbat din Slatina, prins la furat într-un magazin din Bistrița, cu o nouă metodă: „Nu prea aveţi marfă, mă pierdeţi de client!”, după ce împins coșul cu piciorul

465

Ministerul Afacerilor Interne dă astăzi exemplu, pe pagina de socializare, un slătinean care a testat o nouă metodă de furt, fără însă a-i reuși.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din Slatina a inventat o nouă metodă de furat într-un magazin din Bistriţa, însă a fost prins pe loc de un echipaj de jandarmi. Hoțul a pus în coşul de cumpărături carne, legume, cafea, dulciuri şi ajuns la casele de marcat a început să se certe cu o angajată a magazinului, reproşându-i că nu a găsit produsele pe care le căuta şi a ameninţat-o că „îl va pierde de client”. În același timp, hoţul a împins coşul în apropierea caselor de marcat, însă a ieşit pe la casele de marcat asistate şi apoi a luat coşul plin cu produse de la cealaltă casă. Nu a reușit să-și însușească însă produsele neplătite, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița l-au prins pe loc.

,,A umplut coșul de cumpărături și s-a îndreptat către zona caselor de marcat expres.A împins coșul cu piciorul, astfel încât să-l poată lua din cealaltă parte a caselor de marcat.Apoi, cu mâinile în buzunar, s-a îndreptat către o angajată a magazinului.

– Nu am cumpărat nimic. Pe unde pot să ies?

– Uitați pe aici, i-a indicat aceasta ieșirea.
– Mulțumesc, a răspuns acesta foarte politicos.
Dar nu s-a oprit aici, pe același ton politicos și cu calm, i-a explicat angajatei magazinului că el ar fi vrut să cumpere, dar nu este bine aprovizionat.
– Faceți ceva să găsim toate produsele, altfel pe mine mă pierdeți de client. Mai trec eu pe aici, dar faceți ceva.
Cu această remarcă a ieșit din magazin, nu înainte de a lua cu sine coșul de cumpărături pe care îl pregătise.
Din păcate pentru el, a fost văzut de un echipaj de jandarmi.
Din fericire, acel magazin… și poate și altele… au pierdut un astfel de “client” care nu va mai trece pe acolo o perioadă de timp.,, prezintă povestea derulării acțiunii pagina de facebook a MAI.