Concursul pentru șefia Poliției Olt, PICAT de toți candidații

369

La fel ca și la IPJ Vâlcea, nici poliția județului Olt nu a căpătat șef prin concursul organizat ieri. Din cei trei candidați înscriși, unul a absentat, iar ceilalți doi, printre care și actualul șef al IPJ Olt, nu au obținut nota minimă 7, necesară pentru a fi declarați admiși pe post.

IGPR a anunțat ieri rezultatul concursului organizat pentru postul de șef al poliției județului Olt. Deși s-au înscris trei candidați, postul rămâne în continuare vacant.

Comisarul din cadrul IPJ Vâlcea- Sorin Oară, care a obținut la concursul pentru șefia poliției vâlcene nota 1, nu s-a prezentat la concursul ce a constat în „interviul structurat pe subiecte profesionale”, desfășura la sediul Inspectoratului General al Poliției Române. Ceilalți doi candidați- Ionuț Ilinca- actual șef al IPJ Olt și comisarul-șef Adrian Mladin- șeful Serviciului Investigații Criminale au  picat concursul.

Un candidat a obținut nota 6,16, iar altul 5,06, rezultatele fiind anonimizate. Cei doi au avut la dispoziție 24 de ore pentru a face contestație.