Mâine se INAUGUREAZĂ Centura Slatinei. Azi se face recepția

271

De mâine, se va putea circula pe varianta de ocolire a municipiului Slatina și pe noul pod peste râul Olt, lucrări executate în cadrul proiectului Drumului Expres Craiova-Pitești. Azi, pe lotul 2 tronsonul 2 al DEx12 se face recepția.

Deschiderea circulației pe al doilea lot de drum expres din România va avea loc mâine, 28 iulie, fiind astfel respectată data anunțată de autorități și constructor. După confirmarea făcută la finele săptămânii trecute de către premierul Nicolae Ciucă și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, în urma vizitei pe teren, azi și Asociația Pro Infrastructură anunță respectarea termenului avansat.
Foto: Asociația Pro Infrastructură
Foto: Asociația Pro Infrastructură
,,Joi se inaugurează DEx12 Centura Slatina! Astăzi se desfășoară procedurile de recepție pe cei 21,35 kilometri dintre nodurile Piatra Olt și Valea Mare, parte din Drumul Expres Craiova-Pitești. Hartă interactivă: https://bit.ly/3wt7Ual.
Deschiderea traficului ar urma să se facă mâine, 28 iulie, timp necesar ca antreprenorul să pună la punct ultimele detalii în nodul Valea Mare (Slatina Nord-Est). Pe forumul PeUndeMerg.ro găsiți noutăți în timp real.
Împreună cu cei 18,5 dintre Piatra Olt și limita cu tronsonul 1 la vest de Balș inaugurați pe 21 aprilie, cei 21,35 de kilometri care ocolesc Slatina sunt primii kilometri de drum expres veritabil din România și sunt o gură de oxigen atât pentru șoferii aflați în tranzit care economisesc cel puțin o oră, cât mai ales pentru locuitorii celor două orașe.,, anunță Asociația Pro Infrastructura.
Foto: Asociația Pro Infrastructură