În timp ce azi ALRO anunță azi suspendarea temporară a operațiunilor de producție de alumină ale ALUM Tulcea, singura rafinărie de alumină calcinată din România, începând cu data de 1 august pentru o perioadă estimată de 17 luni, circa 500 de salariați fiind disponibilizați, și la uzina-mamă de la Slatina sindicaliștii anunță noi disponibilizări.
Cu producția de aluminiu primar redusă cu 60% prin închiderea a trei hale de electroliză din cele cinci, Alro anunță că de la 1 august va importa alumină, producția la subsidiara Alum fiind sistată pentru următoarele 17 luni de zile. Dacă până acum compania slătineană a disponibilizat circa 500 de angajați, până la finele anului numărul aluminiștilor rămași fără loc de muncă va ajunge la 1200 anunță unul dintre liderii de sindicat, în următoarele două săptămâni alte 100 de persoane ajungând șomere.
„Măsurile de concediere colectivă pe care le anunțam acum câteva săptămâni se pun în practică deja la ALRO. Astăzi, conducerea întreprinderi a anunțat că peste 100 de angajați vor fi concediați în următoarele două săptămâni. Se dorește ca și concedierea celor peste 100 de angajați să se facă în mod amiabil (prin înțelegerea părților). Concedierile colective nu se vor opri aici și vor continua până la sfârșitul anului urmând ca ALRO S.A să concedieze peste 1.200 de oameni, mai mult decât jumătatea personalului care îl are acum. Nepăsarea Guvernului la problemele industriei românești va duce la falimentarea multor entități industriale și sărăcirea populației trimițând muncitorii în sărăcie. Iată că Guvernul României își îndeplinește cu succes obligațiile care și le-au asumat față de Uniunea Europeană, dar cu ce sacrificii? Ne întrebăm cu mare îngrijorare când va lua sfârșit și se vor termina măsurile dezastroase care se iau împotriva industriei și a poporului român (scumpirea energiei electrice, gazelelor, benzinei și motorinei, produselor alimentare , etc) .
Ne este foarte clar că avem de a face cu un Guvern care nu poate proteja populația și industria României, un Guvern care a eșuat ducând țara către un dezastru de nedescris”, anunță Liderul Sindicatului Liber Aluministul, Constantin Popescu
Sindicalistul a enumerat următoarele motive tehnico-economice ce stau la baza concedierilor colective:
– imposibilitatea asigurării în totalitate a necesarului de energie electrică si gaz metan la prețuri care să facă sustenabilă și eficientă menținerea în funcțiune a întregii capacități de producție a ALRO în perioada 2022-2023;
– necesitatea stringentă de luare a unor măsuri de reducere considerabilă a nivelului de producție și, implicit, de reducere a costului cu forța de muncă;
– oprirea\diminuarea funcționării unor capacități de producție (și conservarea lor) ceea ce a condus la rămânerea fără activitate a personalului aferent;
– lipsa perspectivei de repornire, in 2023, a producției in halele de electroliza oprite din cauza prețului excesiv al energiei electrice, care face nerentabila producția de aluminiu electrolitic
– lipsa posibilității de redistribuire integrală la alte sectoare a personalului rămas fără activitate in momentul de fata, fapt care a condus la aplicarea programului de șomaj tehnic la o parte din salariați.























