Senatorul Siminica Mirea, apel pentru consens politic în renegocierea PNRR

71

Social-democrații au susținut, încă de la instalarea la guvernare, renegocierea PNRR. Potrivit acestora, se impue acest lucru cel puțin în ceea ce privește Pensiile, sistemul de irigații și domeniul energetic. Senatorul de Olt, Siminca Mirea, face apel la colegii parlamentari să susțină aceste renegocieri ale PNRR.

Demnitarul oltean susține, într-o postate pe pagina sa de socializare că este nevoie de consens politic astfel încât Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să fie renegociat.Potrivit acestuia, este vital ca în PNRR să fie incluse irigaţiile, pensiile şi energia. Senatorul Siminica Mirea face apel la colegii parlamentari să se alăture demersurilor PSD pentru  a introduce în PNRR cel puțin trei domenii majore: irigații, pensii și energie

„După o lungă serie de contraziceri, se adeverește, într-un final, intenția bună a Partidului Social Democrat, cea de a renegocia PNRR în trei domenii majore, și anume: irigații, pensii și energie. Dacă insistențele noastre erau luate în seamă și de restul formațiunilor politice, România s-ar fi aflat într-o situație mult mai bună privind derularea PNRR.

Pe această cale, alături de colegii mei social-democrați, facem apel la toate forțele politice să folosească toate canalele de comunicare de care dispun la nivelul Comisiei Europene pentru a susține, împreună, interesul țării noastre de a renegocia PNRR. Astfel, includerea sistemului de irigații în PNRR este o prioritate a României și trebuie susținută de noi toți!”, susține demnitarul oltean.