Maşinile noi pe benzină şi motorină, interzise din anul 2035 

56

La nivel european s-a luat o decizie istorică: cele 27 de state membre UE au ajuns, noaptea trecută, după 16 ore de negocieri, la o decizie privind eliminarea vânzărilor de maşini noi pe benzină şi motorină începând din anul 2035.

Miniştrii mediului din Uniunea Euopeană au transmis că „s-a convenit introducerea unui obiectiv de reducere a emisiilor de CO2 cu 100% până în 2035 pentru maşinile şi camionetele noi”.

Cum maşinile second hand cu motoare pe benzină şi motorină ar mai putea circula şi ar putea fi vândute/cumpărate şi după anul 2035, Parlamentul European şi Consiliul European vor negocia o variantă de compromis prin care să se stabilească clar o dată de la care va fi interzisă şi comercializarea acestora.

Cinci ţări, printre care şi România, s-au opus iniţial planului de interzicere a vânzărilor de maşini pe benzină şi motorină. Potrivit unor date statistice publicate anul trecut de Direcţia Regim Permis de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), în România există peste 8,8 milioane de maşini înmatriculate. 88% din autocamioanele înmatriculate în România sunt pe motorină.