Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupă în Guvern. Deputatul de Olt a precizat că e nevinovat şi că se autususpendă şi din PSD.
După ce Direcția Națională Anticorupție a cerut Parlamentului ridicarea imunității lui Adrian Chesnoiu, ministru al Agriculturii, deputatul de Olt fiind acuzat de abuz în serviciu, social-democratul anunță public că este nevinovat și că le solicită colegilor să îi ridice imunitatea, va demisiona din funcția pe care o ocupă în Guvern și se va autosuspenda din PSD.
DECLARAȚIA ministrului:
,,NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!
În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:
Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!
Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.
De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!
Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!
Doamne ajută!