Acasă National Actualitate Pompierii au intervenit în 18 localităţi pentru a îndepărta efectele furtunilor 

Pompierii au intervenit în 18 localităţi pentru a îndepărta efectele furtunilor 

98

”În ultimele 24 de ore (14.06.2022), la nivel naţional, pompierii militari au intervenit în 18 localităţi din 4 judeţe (CT, GR, IF şi PH ) şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea. În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate au fost emise 17 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, la nivelul a 11 judeţe (AB, BV, BZ, CJ, CS, CT, GJ, HD, IF, PH, VL) şi municipiul Bucureşti”, anunţă IGSU.

Pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 97 case, 32 curţi, 25 subsoluri/beciuri, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie desprinse de pe acoperişurile a 4 imobile și pentru degajarea a 63 copaci rupţi de vântul puternic. În urma acestor evenimente, 35 de autoturisme au fost avariate.

Traficul rutier fost temporar blocat pe 2 drumuri naţionale (DN 41/GR şi DN 72/PH) şi 1 drum judeţean (DJ 411/GR) din cauza apei acumulate pe carosabil şi a copacilor rupţi de vânt.

În acest moment nu mai sunt în desfăşurare intervenţii pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea și nu sunt avertizări meteorologice în vigoare.

You cannot copy content of this page