Senatorul Siminica Mirea: Avem datoria să ne creştem copiii în armonie!

27

Azi, de Ziua Internațională a Copilului, senatorul de Olt Siminica Mirea transmite un mesaj către părinți și cei responsabili de buna creștere a copiilor îndemnându-i să protejeze copilăria și îi felicită pe cei aflați la vârsta inocenței.

,,Sărbătorim cel mai frumos cadou pe care îl primim la naştere: COPILĂRIA. Inocenţa copiilor trebuie mereu protejată, pentru că nimic nu poate egala zâmbetul şi dragostea unui copil. Avem datoria să ne creştem copiii în armonie, pentru a putea dezvolta o generaţie viitoare, ca resursă valoroasă a omenirii.

Vouă, dragi copii, şi celor care îşi păstrează copilăria, indiferent de vârstă, vă urez, din inimă, să fiţi bucuroşi, să iubiţi, să vă realizaţi visurile. Aveţi mereu încredere în visurile voastre! Ce visaţi este pentru voi!

La mulţi ani, copilărie!
La mulţi ani copiilor din România şi de pretutindeni!,, este mesajul transmis de senatorul de Olt Siminica Mirea.