Caracalul a redevenit, pentru o săptămână, capitala culturală a Olteniei. Cortina impresionantului teatru din localitate s-a ridicat pentru a permite desfășurarea celei de a XII-a ediții a Festivalului ,,Ștefan Iordache”. Piesa ,,Vinovat. Nevinovat” de Gelu Colceag a deschis seria celor opt spectacole teatrale pregătite de organizatori pentru ediția din acest an. Pe scenă vor urca actori cunoscuți, extrem de îndrăgiți de spectatori, unii venind chiar de pe covorul roșu de la Cannes.